Trucuri de magie

Fetița a-nceput să petreacă tot mai multă vreme în camera ei, în compania cărții cu trucuri magice și a instrumentelor găsite în cutia neagră.

Ultimul drum

S-a trezit cu cincisprezece minute înainte de ora stabilită. De mulți ani, Horia nu mai are nevoie de alarmă. A devenit el însuși un fel de mașinărie, de o precizie tot mai mare. Reușește să-și programeze organismul să se odihnească în orice interval de timp dorește. E o abilitate folositoare, cu toate că uneori ar … CiteșteUltimul drum

Aripa frântă a cocostârcului

Și întreaga liniște, în care mă scufundasem fără nicio reținere, a fost spulberată ca un pahar de sticlă azvârlit cu putere în perete. Rețin acea revenire în realitate ca o durere interioară, mai întâi pregnantă și pierzându-se apoi din ce în ce mai mult, în același timp cu asimilarea lumii înconjurătoare, a ierbii bătătorite sub … CiteșteAripa frântă a cocostârcului

Distanțe neclare

Cu șaisprezece zile înainte de-a pierde lunga bătălie cu cancerul, Miron, ultimul bărbat al familiei Fabian, părea că se simte mai bine ca oricând. Se observa imediat o revigorare a întregii lui ființe. Până atunci se străduise să mimeze o bună dispoziție excesivă, iar cei din familie făceau același lucru, chiar dacă știau cu toții … CiteșteDistanțe neclare

Mărul stricat

Titlu: Mărul stricatGen: roman | dramăTagline: Poți avea încredere în tine? Nr. cuvinte: 50-60.000Stadiu: 19,5%Alte detalii: Primul capitol din roman a fost publicat AICI.

PAGINĂ DE AUTOR