Dacă ar circula pe internet informația că un copil a primit din partea părinților lui câteva bețe la fund, din cauza unor oarecare pozne, se vor găsi mulți care să-i condamne pe părinții respectivi.Mi s-au înroșit și mie fesele în copilărie, cu bățul sau scândura (mai puțin dureroasă), de-aia poate nu mă grăbesc să mă […]
Categorie: Eseuri
Despre scris: un șut constructiv
Ce-i mai important la un roman, subiectul sau modul de prezentare? Veți fi de acord cu mine că o poveste reușită le are pe ambele. Poți chiar să ai un subiect nu prea strălucit, dar în schimb execuția să fie foarte atractivă. Dar ce se întâmplă când subiectul e demn de toată atenția, iar execuția […]
Nu toate poveștile au nevoie de un sfârșit*
Mi-am petrecut majoritatea copilăriei într-un sat care se unește cu partea de sud-est a capitalei, ca un copil agățat de piciorul mamei care nu-l dorește. Poate de aceea facilitățile moderne au ajuns cu greu la noi. Neexistând un sistem de canalizare și nici tractorul cu remorcă de mai târziu, care avea să treacă săptămânal să […]
Să debutezi într-o țară fără cititori
„Ce așteptări să ai, ținând cont că trăim într-o țară care se bate pentru primul loc la analfabetism în Europa?” îi răspundeam lui Adrian Scriminț cu puțin timp în urmă, când mă invitase să stăm de vorbă la emisiunea radio ProContra. Mă întrebase dacă publicarea romanului meu, Fracturi, avea impactul așteptat. Nu a fost momentul […]
Când șterpeleam cărți
Am luat decizia ca de-acum înainte, în locul ocupației mele profesionale, să mă prezint simplu: sunt cititor. Până la urmă, nu există activitate pe care să o fi practicat mai mult, excluzându-le desigur pe cele obișnuite fiecărei persoane, cum ar fi nevoile fiziologice. Nici măcar după citit n-aș putea pune pe locul doi activitatea de […]