Toate păcatele noastre

Mihail Victus, unul din cei mai dotați prozatori contemporani.

Un roman cu final surprinzător și subiect actual, bine scris, cu personaje care ți se-nfig in minte, cu narațiune alertă, cu descrieri pline de finețuri.

Mozaicat în tehnică și captivant în problematică, romanul cu titlu negruzzian al lui Mihail Victus semnalează o realizare originală în câmpul prozastic autohton.

Articulată în jurul cîtorva paliere de un interes epic neîndoielnic, mizînd lucid pe partituri narative bine reliefate și pe dialoguri nu întotdeauna marcate grafic, însă de efect, proza incomodă și pe alocuri șocantă a lui Mihail Victus reușește să își cîștige cititorii.

Indiferent de curentele literare, de mișcările și revoluțiile artistice viitoare ale branșei, are toate atributele pentru a rezista timpului, pentru a deveni un clasic.

O carte pentru care „foarte bună” e insuficient.

Prin romanul Toate păcatele noastre, Mihail Victus își consolidează locul în galeria prozatorilor rafinați, cu apetit pentru radiografia stărilor tulburi, ambivalente. Scriitorul valorifică strălucit tehnica reactivării trecutului pentru a-l așeza sub lupa investigației, insinuând o complicitate artistică fină, gradată de convulsii puternice, convertite în pagini desăvârșite stilistic.

O carte cu care se poate dansa la final… Ceea ce este o (altă) mică minune!

Povestea în sine e una foarte captivantă, iar puterea textului, prin naturalețea și fluiditatea sa, e aproape magnetică. Nu a existat niciun moment în care să simt că îmi pierd interesul, curiozitatea a stat cu mine de la început și până la sfârșit. Lucru care, în ochii mei, îi aduce doar cinste unui scriitor.

A confirmat mai mult decât speram. [...] Mântuitorul a coborât printre noi în chipul prozatorului total, Mihail Victus.

Să susții și să menții în 225 de pagini o tensiune controlată și care să se dezvăluie odată cu mișcarea ochiului, dar care să nu fie plictisitoare, aici intervine geniul lui Mihail Victus.

Toate păcatele noastre este așadar, un roman-lecție, cu multiple direcții de lectură și analiză, un roman, în ultimă instanță, necesar pentru înțelegerea unor fenomene de prea multe ori obscurizate cu bună știință sau din ignoranță crasă. În ceea ce îl privește pe autor, este cât se poate de clar că Mihail Victus, deși la doar al doilea roman, este un prozator de anvergură, cu nerv, stil și profunzime.

O poveste la care e necesar să mai stăm pe colțul patului și să ne întrebăm dacă noi suntem greșiți sau ceilalți.

Aproape de m-a făcut să fiu sceptic, să văd, oare de ce toată lumea o laudă? Și pot să vă spun că lumea nu o laudă destul. (VIDEO)

Mi-a plăcut mult povestea relatată de Irina, dar și seria de întrebări ce apar pe parcurs, întrebări ce o macină și care o fac să chibzuiască, pe alocuri, dacă încrederea ei în Horia este una bazată pe rațiune sau doar pe atașamentul ei de soră.

Recomand cu drag Toate păcatele noastre, semnat de Mihail Victus. Am găsit o nouă reprezentare inedită a neputințelor întâlnite în societatea noastră, din pricina cărora ne este foarte dificil să construim o viață sănătoasă pentru toți oamenii. Mereu mă simt bine când citesc o astfel de carte, deoarece am convingerea că cineva a mai spus lucrurilor pe nume.

Un roman psihologic complex și captivant, în care autorul reușește să se joace abil cu mintea cititorului.

Nu am simțit nicio secundă că este vorba de un autor român, nu am întâlnit niciun clișeu mioritic, nicio prejudecată, ci mai degrabă m-am dus cu gândul la un autor atemporal, aspațial, la un clasic, de fapt.

E dificil să scrii, bărbat fiind, la persoana I din perspectiva unei femei. Iar la capitolul ăsta, veți vedea, Mihail Victus dă dovadă de-o fascinantă superputere.

Toate păcatele noastre este un roman intens, profund, care m-a pus pe gânduri și a câștigat un loc fruntaș în topul preferințelor mele literare.

Este povestea acelei laturi din noi înșine pe care o ascundem cu grijă, dar și a celei pe care vrem s-o dezvăluim celorlalți, a lucrurilor care ne învrăjbesc, dar și a celor care ne apropie. [...] Scris sigur, dar în același timp lejer, te captivează de la prima până la ultima pagină.

Un roman care atinge tabuurile societății, vorbește despre traumele nevindecate ale trecutului, despre acceptarea prezentului și despre cât de departe poate merge o persoană pentru a distorsiona realitatea astfel încât să se semene cu ce crede aceasta.

De la prima lui carte am înțeles că nimic nu este ceea ce pare atunci când Mihail scrie ceva.

Am citit-o rapid, însă după finalizarea acesteia am avut nevoie de câteva zile pentru a-mi așeza gândurile. Este genul de lectură care te provoacă și care îți oferă subiecte mai puțin întâlnite sau acceptate în societate.

Pot să spun cu mâna pe inimă că nu am citit până acum o voce feminină redată de un bărbat într-un mod mai autentic. În al doilea rând, pentru mine e lucru mare să văd o carte care deși lucrează pe mai multe planuri, reușește să găsească un echilibru între toate acestea și, mai mult, să te țină atent și angajat în fiecare dintre ele.

Nu este pretențioasă în cuvinte, se citește ușor, dar are puterea de a te încorda cu fiecare pagină. Sunt acolo niște tensiuni și conflicte care, efectiv, te sechestrează.

Am început cartea ieri deși e genul ăla care nu-ți dă pace până nu îi afli finalul mi-am păstrat ultimele 70 de pag pt alt moment de plăcere să nu consum toată încântarea într-o zi.